Nokia a reclamat din nou Apple la Comisia Internaţională pentru Comerţ pentru încălcarea unor patente tehnologice

Finlandezii de la Nokia au depus o nouă plângere la Comisia pentru Comerţ Internaţional din Statele Unite în care acuză compania Apple pentru incalcarea unor brevete tehnologice.

Nokia a reclamat din nou Apple la Comisia Internaţională pentru Comerţ pentru încălcarea unor patente tehnologice

Cei doi giganţi din domeniul IT Apple şi Nokia sunt implicaţi în mai multe dispute legale în Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Olanda.

Apple a câştigat, la finalul săptămânii trecute, o rundă într-un proces similar cu Nokia, după ce un judecător al comisiei pentru comerţ internaţional a decis că grupul american nu a încălcat niciunul din cele cinci patente Nokia aflate în dispută.

Compania finlandeză a depus, marţi, o plângere pentru încălcarea a şapte patente, referitoare la sisteme de operare multitaking, sincronizare de date, poziţionare, calitatea convorbirilor şi acesorii Bluetooth.

Momentan, Nokia are în derulare procese cu Apple care vizează 46 de patente, potrivit vicepreşedintelui responsabil pentru proprietate intelectuală, Paul Melin.

Lasă un răspuns