Programul RABLA se va relua din 15 februarie

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely a anunţat că programul RABLA va fi relansat din 15 februarie.Programul RABLA se va relua din 15 februarie

Conform incont.ro, acesta a declarat pentru ProTV că se va merge pe aceeaşi formulă cu 3 vouchere, tot ca anul trecut însă nu a precizat valoarea acestora.Suma alocată iniţial pentru programul RABLA va fi de 400 de milioane de lei.

Ministrul Laszlo Borbely a anunţat la jumătatea lunii decembrie că programul RABLA, din 2011, va fi relansat în luna februarie păstrându-se sistemul de anul trecut cu 3 vouchere în valoare de 3.800 de lei fiecare.

„Am făcut o analiză şi am ajuns la concluzia că un sistem care funcţionează nu trebuie bulversat, dat peste cap. De aceea, şi în 2011 programul va funcţiona ca şi în acest an. Vor fi trei tichete valorice a câte 3.800 de lei”, a declarat ministrul în decembrie.

Conform spuselor  ministrului, voucherele pentru programul RABLA,eliberate în 2010, care încă nu au fost folosite , pot fi utilizate până la data de 31 ianuarie.

Oficialul de la Mediu prezentase anterior şi o altă variantă pentru programul RABLA în care puteau fi folosite patru vouchere dar cu o valoare mai scăzută de 3.000 de lei fiecare.

Ultimele statistici făcute de minister, arată ca în anul 2010, au fost casate prin programul RABLA, 186,854 de autovehicule şi au fost cumpărate 60,000 de unităţi noi cu ajutorul acestui program.

Lasă un răspuns