Poster şi trailer noi pentru filmul „Red Tails”

Poster Red TailsLucasfilm şi 20th Century Fox au dat publicităţii un nou poster şi cel de-al doilea trailer oficial al filmului „Red Tails” al regizorului Anthony Hemingway, film ce îi are ca protagonişti pe Bryan Cranston, David Oyelowo, Cuba Gooding Jr şi Terrence Howard.

Acţiunea din “Red Tails” se desfăşoară în California şi urmăreşte povestea unui grup de piloţi de culoare care merg pentru prima dată la luptă în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Din distribuţie mai fac parte Daniela Ruah, Gerald McRaney, Andre Royo, Lee Tergesen, Tristan Wilds, Josh Dallas, Michael B. Jordan, Method Man, Ne-Yo, Adrian Bustamante şi Robert Kazinsky.

Produs de Lucasfilm şi Partnership Pictures, cu un scenariu scris de John Ridley („Undercover Brother”, „Barbershop”, „The Wanda Sykes Show”), după o poveste scrisă de George Lucas, Red Tails va ajunge în cinematografe începând cu 20 ianuarie 2012.

Red Tails (2012) Trailer Oficial HD

Lasă un răspuns