Nicolas Cage în primul trailer oficial al filmului Ghost Rider: Spirit of Vengeance

Columbia Pictures a lansat online via YouTube primul trailer oficial pentru pelicula „Ghost Rider: Spirit of Vengeance”, film care îi are ca protagonişti pe actorii Nicolas Cage, Ciarán Hinds şi Idris Elba.

Nicolas Cage Ghost Rider: Spirit of Vengeance 2012 Poster film

Ghost Rider: Spirit of Vengeance are acţiunea plasată la câţiva ani după primul film, şi îl găseşte pe Johnny Blaze (Nicolas Cage) departe de lumea în care era obişnuit să trăiască undeva în estul Europei. Fostul cascador este căutat şi găsit de Moreau (Idris Elba), un membru al ordinului monahal al Arhanghelului Mihail. Moreau are nevoie de un om capabil pentru a salva un un tânăr (Fergus Riordan) din mâinile Diavolui (Ciarán Hinds). La început, Johnny ezită să se folosească puterile sale demonice de Ghost Rider, dar până la urmă ajunge la concluzia că este singura soluţie pentru al proteja pe băiat şi eventual să scape pentru totdeauna de acest blestem.

Alături de Nicolas Cage, Ciarán Hinds şi Idris Elba, în film mai apar Christopher Lambert, Violante Placido, Johnny Whitworth, Fergus Riordan, Alin Panc şi Sorin Tofan.

Regizat de Mark Neveldine şi Brian Taylor („Crank”, „Crank: High Voltage”, „Gamer”, „Jonah Hex”), după un scenariu scris de Scott M. Gimple, Seth Hoffman („Prison Break”) şi David S. Goyer („Batman Begins”, „The Dark Knight”, „Blade II”, „Dark City”), Ghost Rider: Spirit of Vengeance va ajunge în cinematografele din Statele Unite ale Americii începând cu 17 februarie 2012.

Ghost Rider: Spirit of Vengeance (2012) Trailer Oficial HD

Lasă un răspuns