Leonardo DiCaprio în distribuţia remake-ului „The Gambler” regizat de Martin Scorsese

Conform Deadline Paramount Pictures va produce un remake al filmului „The Gambler”, o dramă despre lumea jocurilor de noroc, pelicula care îl va avea ca protagonist pe Leonardo DiCaprio şi care va fi regizată de veteranul Martin Scorsese.

The Gambler Martin Scorsese Leonardo DiCaprio 2011

În filmul original lansat în 1974 James Caan îl interpreta pe Alex Freed un respectat profesor de literatură, care avea un viciu ascuns: cel al jocurilor de noroc. Deşi cheltuia banii iubitei, pe ai mamei, cât şi pe cei ai unui răufăcător, el nu putea renunţa la jocurile de noroc.

Scenariul va fi scris de William Monahan („Kingdom of Heaven”, „Body of Lies”, „Edge of Darkness”, „London Boulevard”), câştigător al unui premiu Oscar altaturi de Martin Scorsese pentru pelicula „The Departed”.

Leonardo DiCaprio a mai colaborat cu regizorul Martin Scorsese la patru producţii până acum, „Shutter Island”, „The Departed”, „The Aviator” şi „The Gangs of New York”.

Lasă un răspuns